Constantinescu.ro – Cultural Diplomacy – An Opportunity for Peace in the 3rd Millennium

Read here the Opening Speech that Former President of Romania, Emil Constantinescu gave at the Cultural Diplomacy in Europe: A Forum for Young Leaders (CDE), Berlin January 4th, 2011

  January 04th, 2011

Diplomatia culturală – o sansă pentru pacea mileniului 3

Cultural Diplomacy in Europe: A Forum for Young Leaders (CDE), Berlin January 4th, 2011

Emil Constantinescu:

Tema conferintei organizate de Institutul pentru Diplomatie Culturală din Berlin “Diplomatia culturală în Europa” este generoasă si utilă.

Momentul mi se pare la fel de bine ales. Cu numai 3 zile în urmă s-a încheiat primul deceniu al secolului 1 din mileniul III. Dacă ultimul deceniu al secolului XX a schimbat radical harta politică si militră a lumii prin prăbusirea imperiului sovietci, încetarea războiului rece, extinderea NATO, UE, zone noi ale economiei de piată si ale democratiei primului deceniu al unui nou secol numit prudent 21, nu a adus mari schimbări. Chiar dacă a fost marcat de un grav atac terorist împotriva SUA si de o criză economică globală, nu a adus mari schimbări în modul de exprimare al politicii internationale. Metaforic as descrie acest deceniu ca „un pod de-a lungul râului”, care ne permite să vedem mai bine ambele maluri, dar nu ne trece pe partea cealaltă.

Scenariul „sucess” si scenariul „esec” pentru deceniul următor, asa cum se văd ele în politica si diplomatia clasică, au în vedere în principal semnul + sau – al unor probleme care vin din ultima parte a secolului trecut:

- realizarea sau nu a unei solutii de pace în Orientul Mijlociu

- avansul sau reculul terorismului si al curentelor extremiste islamice în lumea arabă

- oprirea sau acceptarea accesului la arma nucleară a Iranului si Coreei de Nord

- cresterea sau diminuarea numărului de conflicte locale si al războaielor identitare

- evenimente destabilizatoare în sânul unor mari actori, în special China si Rusia

la care se adaugă capacitatea sau incapacitatea de a răspunde unor eventuale catastrofe geologice, meteorologice sau biologice.

Se pare că provocările prezentului sunt atât de presante si importante, încât de mute ori suntem obligati să formulăm un răspuns înainte de a ne confrunta cu semnele unui viitor care stă mai ales sub semnul incertitudinii. Între timp însă, lumea se schimbă rapid în jurul nostru. A vorbi despre un mod în care UE poate înfrunta mileniul 3 înseamnă în primul rând o provocare intelectuală. Pretentia de a aduce a perspectivă cu adevărat nouă poate părea îndrăzneată. Într-o lume globalizată care anuntă societatea cunoasterii nu putem însă concepe prezentul decât subordonat viitorului. Chiar într-o Europă al cărei trecut de două milenii este deopotrivă înăltător si dureros, prezentul însusi ni se dezvăluie ca o amintire despre viitor.

Pentru elaborarea unei strategii comune a UE si SUA pe termen lung, de asigurare a păcii globale şi regionale, este necesar un efort de înţelegere şi de anticipare a tendinţelor de evoluţie sau involuţie a lumii în care trăim. Schimbările mediului de securitate pot fi înţelese numai dacă luăm în considerare schimbarea naturii relaţiilor internaţionale, a regulilor, a normelor, a tipologiei actorilor, a scopurilor urmărite şi a mecanismelor de acţiune.

Lumea de azi poate fi descrisă ca o lume uni-multipolară, cu periferie anarhică. În acest context, chiar şi o super-putere ca SUA nu poate acţiona singură, ci doar împreună cu alte puteri. Occidentul însuşi este multipolar şi neuniform. Multipolarismul occidental este generat de democraţia internă şi de cea existentă în organismele şi instituţiile internaţionale pe care le-a creat.

Securitatea fiecărui stat al lumii trebuie să se adapteze societăţii post moderne. În lumea de azi, statele nu mai pot fi împărţite în blocuri pentru că reacţiile care apar în funcţie de diferite interese duc la schimbarea alianţelor şi a taberelor opuse pentru diferite teme sau subiecte. Este pe deoparte un reflex al democratizării lumii contemporane, dar şi al pragmatismului guvernelor obligate să răspundă nevoilor propriilor săi cetăţeni.

Problemele tranziţiei către democraţie, dublate de separatism şi de întârzierea consolidării noilor state independente, crează la rândul lor riscuri directe legate de legitimitatea politică a statelor şi guvernelor şi pun sub semnul întrebării capacitatea de luptă împotriva corupţiei instituţionalizate, dar şi a nucleelor de tip mafiot care alimentează separatismul şi blochează consolidarea noilor state. O ameninţare asociată cu modelul global al democraţiei este şi populismul. Populismul poate duce la slăbirea puterii şi eficienţei instituţiilor cheie ale democraţiei, independenţei justiţiei, mass media şi armatei. Aceste elemente, combinate cu existenţa conflictelor îngheţate, stârnesc îngrijorare atât pentru tendinţele de fragmentare a noilor state independente, cât şi pentru tranzitul elementelor teroriste către Europa sau pentru menţinerea mentalităţilor retrograde care generează atractivitatea faţă de modelele administrative autoritare.

Prevenirea conflictelor şi gestionarea situaţiilor postconflict cer o viziune comprehensivă si echilibrată care să aibă în vedere interesele diferitelor comunităţi etnice şi religioase, îndatoririle statelor şi drepturile fireşti ale cetăţenilor lor, interesele conjuncturale şi de perspectivă ale actorilor regionali. Ea nu poate fi elaborată fără concursul reprezentanţilor capabili să exprime pluralitatea de voci, întrebări şi aspiraţii a miliarde de oameni.

Neînţelegerea motivaţiilor „celuilalt” a dus în istorie la multe decizii greşite de politică externă care au declanşat conflicte sau războaie. Iată de ce obiectivul „valorilor comune” mi se pare astăzi atât de important în noua structură a relaţiilor internaţionale. Valorile comune împărtăşite au adus stabilitate Europei occidentale după secole de conflicte între Franţa, Germania şi Marea Britanie. Tot ele au împiedicat în zona NATO un posibil război greco-turc. După căderea imperiului sovietic, în 1989- 1990, tot acestea au adus stabilitate Europei centrale şi de est şi, în final, după conflicte, şi bulversatei zone balcanice. Numai politica valorilor comune ca bază de dialog poate aduce stabilitate.

Politica internatională, ca si diplomatia clasică, a fost construită pe raporturi de putere si de fortă si multă vreme va continua să fie asa. Conceptul „soft power”este departe de a fi functional. As vrea să fiu bine înteles. Nu pledez pentru înclocuirea diplomatiei clasice cu cea culturală. Ar însemna să sutin o utopie periculoasă. Pledez însă pentru asocierea lor. Cu experienta pe care am câstigat-o ca om de stiintă, ca om de cultură si ca om de stat, pot spune că diplomatia culturală se află în acelasi raport cu diplomatia clasică în care se află geometria neeuclidiană fată de geometria euclidiană, fizica relativistă fată de fizica newtoniană, principiul tertului inclus fată de principiul tertului exclus al logicii aristotelice, modernismul si post modernismul fată de clasicim si neoclasicism în literatură, muzică si artă.

Toate sunt reflectări ale raportului ordine-dezordine si abordările moderne încearcă să gestioneze incertitudinea asa cum cele clasice fundamentează certitudinea.

Cred însă ca putem spera la mai mult. Deocamdată atât marile puteri, cât si organizatiile internationale ONU, UNESCO sau societatea civilă încearcă se creeze o cultură politică a securitătii prin negociere si cooperare. Pentru promovarea păcii si întelegerii în lume se caută cel mai mic numitor comun în jurul căruia să putem să cădem de acord. Convingerea mea este că trebuie să propunem mult mai mult. Dacă vrem să realizăm o pace si o întelegere adevărată între oameni trebuie să ne concentrăm nu asupra celui mai mic numitor comun si să ne raportăm la cel mai înalt numitor comun.

În urmă cu douăzeci de ani, în estul Europei oamenii au fost gata să lupte si să moară pentru libertate si democratie. Într-un mileniu nou, să redescoperim credinta. Nu pentru a o folosi ca într-o lungă istorie a omenirii împotriva altora, ci pentru a întelege menirea noastră pe pământ. Pacea este numele lui Dumnezeu fie că suntem crestini, musulmani, evrei sau credinciosi ai religiilor asiatice. Numai aroganta omului l-a făcut să uite mesajul Domnului indiferent de numele pe care i-l dăm în limba sau credinta noastră.